marți, 28 aprilie 2015

Calea ungară: învățăminte pentru Republica Moldova

Aflată într-un proces important de apropiere de Uniunea Europeană, numit în spațiul public și mediatic moldovenesc integrare europeană (chiar dacă adevărata integrare europeană va avea loc după aderarea statului moldovenesc la UE), Republica Moldova trebuie să se orienteze către toate cele 28 state membre, dar să preia din experiența care îi poate fi utilă în mod deosebit. Deși toate statele membre ale UE respectă aceleași valori și standarde civilizaționale, există și unele trăsături specifice ale unora dintre ele, există aspecte care le deosebesc. Iar în acest context, de inteligența guvernanților de la Chișinău depinde identificarea și preluarea exemplelor benefice oferite de unele state europene.
Unul dintre exemplele ce poate fi urmat de Republica Moldova este cel al Ungariei. Fiind bine integrată în structura economiei UE și fără să neglijeze relațiile intracomunitare, în urma unor contacte recente cu factori de decizie din Executivul de la Moscova (vizita președintelui V. Putin la Budapesta) statul ungar și-a arătat disponibilitatea de a fructifica toate posibilitățile de interacțiune în domeniul economic cu state din Est, în speță cu Federația Rusă. Într-un interviu recent acordat unui post TV, ambasadorul SUA la Chișinău, dl James Pettit, declara: „Dar nici SUA, nici UE nu doresc ca Moldova să colaboreze doar cu Estul sau [doar] cu UE; dată fiind geografia Moldovei, ea se află într-o poziţie minunată pentru a întreţine relaţii culturale, politice, economice şi comerciale cu Estul”. Ungaria este un bun exemplu în ceea ce privește construirea unor relații echilibrate cu Vestul și cu Estul. Or, în contextul confruntărilor geopolitice din Europa de Est, există o tendință de a neglija, dacă nu de a întrerupe relațiile cu Rusia. Un alt exemplu al unei abordări pragmatice este și Israelul, ministrul de externe al căruia, Avigdor Liberman (născut în Republica Moldova), declara nu cu mult timp în urmă la un post de radio moscovit că în condițiile în care țara sa se bucură de beneficiile unui Acord de Asociere (implicit de Liber Schimb) cu UE, guvernarea israeliană negociază un acord de aderare la Uniunea Vamală a Uniunii Eurasiatice.  
Un alt aspect demn de urmat de către Republica Moldova este și legislația ungară privitoare la asigurarea securității alimentare. Se știe că până în prezent opt state membre ale UE au interzis organismele modificate genetic (OMG) pe teritoriul lor: Luxemburg, Germania, Franța, Austria, Grecia, Ungaria, Polonia și Bulgaria. În Ungaria persoanele care introduc și cultivă OMG sunt pasibile de privațiune de libertate pe un termen de trei ani. În condițiile în care în opinia publică din UE există un curent puternic împotriva Acordului de cooperare transatlantică, negociat între Bruxelles și Washington (SUA este o țară în care cultivarea OMG-urilor a proliferat enorm în ultimul timp, corporații producătoare din OMG-uri de acolo având profituri exorbitante și dorindu-și sporirea lor), Ungaria este o pavăză nu numai a intereselor poporului maghiar (a securității alimentare, deci biologice), dar și a întregii UE.

Cu siguranță, experiența Ungariei este doar unul dintre exemplele, din interiorul UE, demne de urmat de către Republica Moldova. Și urmarea acestei experiențe ar solicita luciditate, perspicacitate și curaj de la guvernanții de la Chișinău.    

Postări populare