vineri, 28 iunie 2013

28 iunie – Ziua solidarității cu conaționalii din teritoriile înstrăinate

Semnificațiile zilei de 28 iunie 1940 sunt multiple. Indubitabil, ar trebui să fie o zi a comemorării tuturor compatrioților noștri care:
1. au fost executați, în beciurile clădirilor în care s-a stabilit NKVD-ul, încă din primele zile ale instaurării regimului sovietic bolșevic în Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța (funcționari din administrația locală, preoți, oameni de cultură ș.a.);
2. au fost nevoiți să se refugieze (peste 100 000) și mulți au murit fără să-și mai revadă baștina;
            3. au fost deportați în trei valuri: 12/13 iunie 1941, 6 iulie 1949, 31 martie – 1 aprilie 1951;
          4. au murit de foame sau au recurs, din disperare, la canibalism în timpul foametei din 1946-1947;
            5. au fost ridicați la muncă silnică în Carelia, la minele din Donbas ș.a.;
         6. au murit fiind folosiți ca și carne de tun în al doilea război mondial, fiind mânați până în Germania.

            Memoria tuturor trebuie păstrată cu sfințenie și transmisă noilor generații ca ceva sfânt. Dar cea mai importantă semnificație a acestei zile mi se pare alta. Buneii noștri, ai celora care suntem acum în granițele statului Republica Moldova, au suferit enorm dar ca și comunitate am supraviețuit. Astăzi suntem în statul nostru, putem să ne bucurăm de toate drepturile politice, culturale etc. și cu o conducere dedicată poporului țării, Republica Moldova s-ar putea afirma pe arena internațională ca un stat cu care fiecare dintre noi să ne mândrim. Dar faptele istorice cele mai dureroase, pe care eu personal le numesc crime ale regimului sovietic, au vizat trasarea unor granițe pe teritoriile istorice moldovenești încorporate în statul sovietic, așa încât în afara RSSM au rămas sudul Basarabiei, nordul Basarabiei, nordul Bucovinei, ținutul Herța și insula Șerpilor – teritorii care niciodată în trecut nu aparținuseră Ucrainei.

Deposedarea republicii moldovenești de teritoriile sale istorice nu a fost totul. Pentru ca să aducă situația din teren în conformitate cu ceea ce au stabilit pe hărțile lor, sovieticii au recurs la purificări etnice în teritoriile înstrăinate. Astfel, au început deportări din localități ale teritoriilor în cauză, respectiv au fost aduse persoane de altă etnie. „între 7 august şi 1 decembrie [1940] oraşul [Cetatea Albă] este reşedinţa regiunii Ismail. Românii din oraş sunt deportaţi în Kazahstan” (Бугай Н.Ф.  Депортация народов из Украины, Белоруссии  и  Молдавии  //  Лагеря, принудительный труд и депортация, Германия, Эссен,1999, c.567-581). În nordul Bucovinei și ținutul Herța au fost rase de pe fața pământului satele Prisaca, Frunza, Albovăț, I.G. Duca, Ţânţeni, Proboteşti ş.a. De exemplu, satul I.G. Duca (judeţul Cernăuţi) „a fost distrus, iar popu­laţia a fost strămutată în zonele sudice ale Ucrainei” [Popescu I., Ungureanu C. Românii din Ucraina între trecut şi viitor. - Oradea: Primus, 2010, p.178]. Aceste crime au fost comise atât în perioada 1940-1941, cât şi după război (1944-1945).

Constantin Ungureanu, citându-l pe Dumitru Covalciuc, notează că „după încheierea războiului, autorităţile sovietice au distrus câteva localităţi mai mici din Regiunea Cernăuţi, populate de români. Astfel, locuitorii din colonia Buci de lângă Rarancea au fost strămutaţi în regiunile Herson şi Zaporojie din sudul Ucrainei. A fost distrusă şi colonia I.G. Duca de lângă Iurcăuţi. Satul Albovăţ, din preajma Storojineţului, a fost distrus în scopul lărgirii unui poligon [sic!, notă A.L.]. Au fost şterse de pe faţa pământului şi satele Frunza şi Prisaca, care au nimerit pe frontieră [1940]. De asemenea, populaţia satului Ţânţeni, din zona Herţei, a fost ridicată şi strămutată în sudul Ucrainei, dar cei care s-au întors au reuşit să renoveze satul. O soartă dramatică a avut-o şi satul Proboteşti, de lângă Herţa, care a fost dezmembrat de noua fron­tieră. În 1940, satul Proboteşti avea 2.416 locuitori, iar în 1947 – doar 780 persoane, parte din acest sat, cca 125-130 persoane, rămânând pe teritoriul României” [Ibidem, p.165]. Ion Popescu, originar din satul Pătrăuţii de Jos, raionul Storojineţ, regiunea Cernăuţi, deputat în Rada Supremă a Ucrainei, de la Kiev, consideră că românii din Ucraina trebuie „să fie recunoscuţi oficial în calitate de populaţie care a fost expusă deportărilor pe motive etnice (aşa cum au fost recunoscuţi tătarii din Crimeea, germanii, armenii, bulgarii, polonii etc.)”, invocând, printre altele, aceste argumente: drept consecinţe ale „Pactului Ribbentrop – Molotov” au avut loc „deportări masive din rândul populaţiei paşnice, masacrele de la Lunca şi Fântâna Albă, dispariţia unor sate întregi, Frunza, Albovăţ etc., schimbarea toponimelor şi denumirilor geografice etc.” [Ibidem, p.336].

După reinstaurarea regimului sovietic (1944), și în sudul Basarabiei au fost rase de pe faţa pământului mai multe sate. „Frumuşica Veche (astăzi Staroselie) e unicul sat moldovenesc care a supravieţuit genocidului cu nume «Poligonul din Tarutino». Aici s-au adăpostit unii din locuitorii celor trei sate moldoveneşti din împre­jurime –  Zurum-ul, Frumuşica Nouă şi Roşiori-i, obligaţi de autorităţile militare să-şi lase satele pradă tancurilor şi tunurilor. Astăzi pe locul acestor sate omorâte am dat peste un macabru peisaj lunar: mii de cratere formate de explozia obuzelor; în locul cimitirelor de oameni – ţintirimul de tehnică militară, mor­mane de schije, muniţii sfârtecate, salcâmi schilodiţi, zarzări despicaţi, gropi şi dâmburi pe locul fostelor case” [Pelin P. Poligonul // Viaţa Satului, 1991, nr.19 (4684), p.3]. Pavel Pelin, originar din localitatea Satul Nou, raionul Sărata, a reprodus mărturia lui moş Călin „Zurumeanul” (nume dat de consătenii săi din Satul Nou pentru că fusese locuitor al satului Zurum, de unde se refugiase în Satul Nou), paznic la grădinăria kolhozului, care locuia într-o casă de la marginea dinspre Tatarbunar a Satului Nou: „«Uite colo, între dărâmături, zace trupul bisericii din Frumuşica Nouă... Au venit soldaţii şi le-au poruncit oamenilor să plece din sat. Aici va fi Poligon, au zis. Încă nu toţi bărbaţii veniseră din război. Când s-au întors – ţipenie de om. Casele – una cu pământul. Biserica distrusă, folosită de tunari drept ţintă de tragere... Obuzele răscoliseră ţintirimul, amestecând osemintele morţilor. Urme de tancuri peste grădini date la pământ...». Ţinându-se laolaltă, alungaţi din satele lor, moldovenii rătăceau prin şes umăr la umăr, cu pruncii la piept... O parte s-a oprit în casele părăsite ale coloniştilor germani. Alţii, ajungând la Cetatea Albă, urcau în marfare şi porneau spre ţinutul Krasnodar. Alţii au intrat în satele din lăsătura Sasâcu­lui – Satul Nou, Borisăuca, Eschipolos. Alţii au luat-o spre gurile Dunării, la confraţii lor din Cartal, Fântâna Zînelor, Anadol, Barta...” [Pelin P. Op. cit]. „(...) pe la începutul anilor 50 drumurile de prin partea locului erau pline de cerşetori. Mai toţi – din fostele sate înghiţite de Poligon” [Bujor I. Amfora // Viaţa Satului, 1991, nr.19 (4684), p.1].

            Ziua de 28 iunie este un prilej de a ne aminti morții noștri, dar și de cei vii – de confrații noștri care se află acum peste granițele Republicii Moldova, cei care se simt lăsați în voia sorții de autoritățile moldovenești. De ce poporul Republicii Moldova nu se simte solidar cu conaționalii din teritoriile istorie moldovenești încorporate în Ucraina? De ce nu există o agenție guvernamentală care să se ocupe de moldovenii (românii) din sudul Basarabiei și nordul Bucovinei? Pentru că statul Republica Moldova pare că se află într-o stare de degradare. Un popor (stat) degradat este cel care și-a pierdut memoria  și se complace într-o stare de inconștiență privind conaționalii de peste hotare. Pentru ca să nu ajungem în această stare, descrisă de Cinghiz Aitmatov atunci când i-a caracterizat pe mancurți, bine-ar fi să începem măcar prin a declara ziua de 28 iunie – Ziua solidarității cu conaționalii din teritoriile istorice moldovenești înstrăinate. Desigur, acesta ar fi doar primul pas într-un șir de acțiuni ale autorităților moldovenești de ajutorare a confraților noștri care au avut de suferit infinit mai mult decât noi. Din păcate, nu îmi vine să cred că actualii guvernanți sunt altceva decât ceea ce a descris Cinghiz Aitmatov, dar cred că bunul Dumnezeu se va milostivi și nu va lăsa poporul Său fără ajutor.

De ce Ministerul Educației nu își asumă eșecul elevilor la examenele de BAC?

Ieri, într-o conferință de presă, ministrul Educației Maia Sandu a anunțat că 42% din elevi au picat examenele de bacalaureat. Ministrul a declarat că nu are de gând să-și dea demisia. Mai mult, s-a creat impresia că domnia sa este mulțumită de rezultatul privind cele 42%, deoarece el a justificat enormele cheltuieli privind achiziționarea și folosirea camerelor de filmat în sălile de examen. Chipurile, elevii nu au mai copiat pentru că au știut că sunt filmați. Totuși, până în prezent, nu am văzut ca Ministerul Educației să fi prezentat vreun caz de picare a examenului din cauza că s-ar fi constatat – pe baza materialului filmat! – că un elev a copiat. Mai mult, cam în toate reportajele de pe posturile de televiziune, elevii ieșiți de la examene spuneau că s-a putut copia lejer. Iar faptul că la o jumătate de oră de la începerea fiecărui examen răspunsurile erau postate pe rețele de socializare este o dovadă a faptului că procurarea și instalarea camerelor nu a însemnat decât risipă de bani.

Examenele de bacalaureat din acest an au scos din nou la iveală criza majoră în care se află sistemul de educaţie: pregătirea slabă a elevilor și practicarea copierii la examene. Personal, nu sunt împotriva măsurilor de prevenire a copierii – verificarea elevilor (ca să intre în sala de examen fără telefoane mobile) și chiar folosirea camerelor de filmat (dacă nu ar viza risipirea inutilă a banilor atât de necesari pentru alte scopuri), deși aceste metode și-au arătat ineficiența. Cred că nici un elev care nu are de gând să copie nu se simte „stresat" de camere, de verificări sau de „descinderi” ale ofițerilor CNA, așa cum a fost în sesiunea de anul trecut.

Totuşi, chestiunea care ar trebui să intereseze mai mult pe cei de la Ministerul Educaţiei şi de la Guvern este alta. Până acum ministrul Maia Sandu nu a răspuns la întrebarea: de ce elevii au nevoie să copie? În căutarea răspunsului, ea ar putea auzi de la elevi opinii cu privire la sistemul de educație: „Sunt lecţii care nu ne folosesc în viaţă. Vrem mai multă practică şi mai puţină teorie”. Liceul ar trebui să pună temelia pe care universităţile să construiască mai departe personalităţi capabile să se adapteze condiţiilor unei societăţi cu economie de piaţă. Elevii trebuie educați în baza unui sistem de valori morale – inclusiv să nu accepte corupția și copierea, al dragostei pentru popor și țară. Dar elevii mai trebuie educați în așa fel încât să devină persoane cu o mentalitate care să-i determine să creeze afaceri, ong-uri, locuri de muncă, nu să devină robi ai sistemului de stat, care să cerşească locuri de muncă de la stat – aşa cum se întâmpla pe timpul regimului sovietic de ocupaţie. Cu părere de rău, astăzi, după 22 de ani de independenţă, sistemul (totalitar: sovietic) nu s-a schimbat: de pe băncile liceelor (şi ale facultăţilor) ies tineri neajutorați, incapabili de inițiativă, copleșiți de starea dezastruoasă a lucrurilor din societatea moldovenească, care așteaptă locuri de muncă de la stat, și știind că statul nu le va oferi locuri de muncă, singurul lor vis este să plece în Rusia, UE sau Canada, unde vor obține un loc de muncă, chiar și la negru – ca muncitori necalificaţi la construcţii sau ca îngrijitoare de bătrâni.

Acești tineri sunt persoane care şi în prezent sunt schilodite de sistemul de învăţământ gestionat de incompetenți. Și nu cred că premierul Leancă sau ministrul Educaţiei Maia Sandu au remuşcări pentru răspunderea ce o poartă pentru aceste generaţii/promoţii schilodite. Timpul petrecut la liceu este unul pierdut: se pare că s-a încetăţenit percepţia conform căreia tinerii sunt obligaţi să se ocupe de teme fără folos – învăţare pentru şcoală! – din simplul motiv că prin asta au trecut şi părinţii şi bunicii lor (în perioada sovietică). În loc ca la examenele de bacalaureat elevii să vină ca la o sărbătoare, să expună proiectele lor pentru viaţă şi să demonstreze că sunt maturi, că îşi văd rostul în această ţară (inclusiv cu condiţia trecerii, ulterior, printr-o universitate), ei se întrec în abilităţi de păcălire a camerelor de supraveghere (nu şi a unor profesori, care, pot facilita copierea... contra cost, cu toate camerele instalate). 

Practic, în prezent sistemul de educație nu este orientat spre a-l ajuta pe elev să-și afle vocația în viață, spre formarea unei gândiri critice, a inteligenței, ci spre formarea memoriei – iar examenele de bacalaureat sunt testul memoriei, de aceea elevii recurg la telefoane mobile și se întrec la copiat. Elevii nu înțeleg pentru ce trebuie să memoreze o sumedenie de lucruri dacă le pot afla instantaneu cu telefonul mobil din Internet... Oare responsabilii de la Ministerul Educației nu ar putea formula subiectele pentru examene în așa fel încât elevii să nu găsească în Internet răspunsuri (să fie subiecte care să solicite gândirea critică, inteligența, nu memoria)? Dar cum poți să ceri cuiva (unor funcționari de la Ministerul Educației) să elaboreze concepții, strategii de formare a inteligenței, gândirii critice la elevi când ei, funcționarii înșiși, nu excelează în așa ceva? Mai mult, cum poți să ceri unei persoane care nu este din domeniul Educației, nu înțelege în ce constă procesul de educație (nici unii pedagogi nu îl înțeleg, darămite cineva din afara sistemului), să gestioneze elaborarea și implementarea reformelor atât de necesare în învățământ, când încă romanii aveau proverbul: „Din nimic nu iese nimic”...

Se impune reformarea radicală a sistemului de educaţie: actualul sistem sovietic trebuie schimbat din temelie. Accentul trebuie pus pe studierea aprofundată a materiilor necesare elevului în viață. Elevilor trebuie să li se predea cursuri despre elaborarea unor proiecte internaţionale (crearea de ong-uri), a afacerilor (cum se crează o întreprindere mică sau mijlocie), despre cum pot fi câştigaţi bani cinstiţi aici, în ţara lor, pentru beneficiul propriu și al ţării lor. Pentru aceasta este nevoie ca în fruntea Ministerului să ajungă persoane care au această conştientizare, viziune şi capacităţi de implementare a schimbărilor. Actualii responsabili de la Guvern şi Ministerul Educaţiei au demonstrat și în acest an că actuala guvernare este incapabilă de reforme. Tot ce pot este să achiziționeze camere de filmat, care nu au nici o legătură cu reformele în sistemul de Educație.

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

joi, 27 iunie 2013

THE CIVILISATION DIALOGUE IN THE GLOBALIZATION PROCESS: S.P. HUNTINGTON THEORY AFTER 20 YEARS

Aurelian LAVRIC
Assoc. Prof., PhD, Moldova State University, Chişinău, Republic of Moldova
Corresponding author: aurelian_loverick@yahoo.com
Abstract
The globalization is the contemporary international context and is aimed at integration processes of world economy, cultural interactions etc. In 1993 Samuel P. Huntington published the article “The Clash of Civilizations?”, in which he presented the theory of multi-polar world, which was established after the Cold War. Underlying each of the nine civilizations Huntington set a religion (confession). The researcher noted possible conflicts between communities belonging to different civilizations. Therefore, in the new context the civilizational dialogue is vitally important, to ensure the international security. It can take various forms: meetings of leaders of churches, festivals, programs and media exchanges (“people to people”) etc. Twenty years after the publication of Huntington’s theory, the present day trend in international relations is to strengthen the international organizations to which countries from different civilizations belong. The Republic of Moldova, located by Huntington in the Slavic-Orthodox civilization, can integrate into Western civilization space.
Keywords: Globalization, Multipolar World Civilizations, Religion, Conflict, International Terrorism, Dialogue, EU, NATO, the Republic of Moldova.

THE GLOBALIZATION – THE CONTEMPORARY INTERNATIONAL CONTEXT
The globalization is a term denoting processes underway that are increasing, and that undoubtedly affect all the areas of human life and the overwhelming majority of world states that have the slightest openness to the international environment. From the point of view of the German authors Michael Kunczik and Astrid Zipfel, “The globalization is a term which has became fashionable when discussing the processes of the world economy, of cultural overlays etc. The interrelations and the interconnections in the world have become much more intense in recent years. The globalization is not just the expansion of trade between countries increasingly remote, but also a more intense division of labor inputs becoming more mobile (the international flow of capital, the increasing mobility of employees), but in particular the mobile capital. We develop a competitive production platforms of countries, a regional sites competition. Economic globalization means a development which brings the world economy closer to the theoretical ideal of a perfect, plenary market, ie a market where the competition is out of the narrow framework of national states “(Kunczik, Zipfel, 1998, 212). The German authors have also referred to the globalization of culture, insisting on developments in the media sector.
There are opinions according to which signs of globalization that can be glimpsed at hundreds of years ago: the Persian, the Macedonian and the Roman empires are looked upon as a framework of processes occurring on large territories, which led to the imposing rules and common practices for different people, the contacts (including the economic ones) and the cultural exchanges from which they got more intense. The visible difference is the fact that in those cases it was a political joint framework (of a state), while globalization now includes territory of the planet without the existence of a planet state (common political space). However, the term appeared in the late ‘60s and was released by the Canadian specialist in the theory of mass media, Marshall McLuhan and American expert” in communism problems” Zbigniew Brzezinski. Marshal McLuhan also released at the time the phrase “global village”. According to other authors, the globalization widened in the ‘70s, when oil-producing countries were united in OPEC and oil prices increased (from 1.90 to 28.76 dollars).
Personally I think that the process of globalization has coincided with the advent and widespread use of information technologies - the Internet. The term World Wide Web, abbreviated as WWW or and www, in short called web, which in English means “global network” and “network” was coined in 1989 at the European Centre for Nuclear Research (CERN) in Geneva, Switzerland. The initial proposal for the creation of a collection of documents with links between them was made by Tim Berners-Lee in March 1989. The proposal arose from communication problems the teams of researchers, who used the center, faced with, even using email. The first prototype of this collection (first in plain text format) appeared not long before December 1991, when the first public demonstration was made. The study was followed by the appearance of the first Mosaic graphical application in February 1993 conducted by researcher Marc Andreessen from the university centre National Center for Supercomputing Applications (NCSA) in Urbana-Champaign city of the federal state of Illinois, USA. Basically, the advent of the Internet and globalization, between which there is an inextricable link – coincided with the end of the Cold warfare, ie the collapse of the USSR.

SAMUEL P. HUNTINGTON’S MULTIPOLAR WORLD THEORY
This process has been endorsed by the American researcher Samuel P. Huntington in developing World Multipolar Theory in International Division. In 2013 we celebrate 20 years from publication in the journal “Foreign Affairs” of the article “The Clash of Civilazations” (“Clash of Civilizations?”) Signed by Samuel P. Huntington (1927 – 2008) (Huntington 1993, 22 – 49). In 1996 appeared in print volume Huntington’s “The Clash of Civilizations and the “Remaking of the World Order” (in Romanian translation appeared in 1997: “The Clash of Civilizations and Restoring World Order”) – this time without question mark at the end of the title (Huntington 1997). The article in 1993, was written as a response to Francis Fukuyama’s book, “The End of History and the Last Man” (1992), but, apparently, was also elaborated and under the impression of the war in the former Yugoslavia: Croatia (1991–1995) and Bosnia and Herzegovina (1992-1995). Huntington proposed a new vision of international relations in the post Cold War: he presented the transition from the bipolar world divided on the ideological-political criterion (two systems / blocks of countries – democratic / capitalist and totalitarian / communist or socialist) to a multipolar world, divided into eight civilizations, religious criterion. The eight civilizations, according to Huntington, are: Western, Confucian, Japanese, Islamic, Hindu, Slavic-Orthodox, Latin American and “possibly” African (Huntington 1993, 25). In his later published volume from Huntington’s presentation there results that he considers the existence of the new civilization: the Buddhist one (Huntington 1997, 67), even though he claims that “(...) the Buddhism, although a great religion was not the basis of a great civilization“ (Huntington 1997, 68).
Referring to several scientists before him, Huntington argues that “civilization” as well as “culture”, “refers both to the way of life,” “to values, rules, institutions, and ways of thinking” (Huntington, 1997, 58). At the foundation of thinking and the way of life of people belonging to different civilizations, according to Huntington, there are the religions (confessions). “Millennia of human history have shown that religion is not a” small difference “, but perhaps the most profound difference between people” (Huntington 1997, 378). That is why the American scholar concluded that “ the cultural dimension and the most dangerous of global politics emerging [in 1993 when his article was published in the journal ”Foreign Affairs“] will be the conflict between groups that belong to different civilizations “(Huntington, 1997, 11).
Huntington’s theory has sparked controversy; some scientists brought him criticism from the time of the publication in the journal (“Foreign Affairs”, 1993). However, his vision has been accepted as one of the theories by the specialist in International Relations. The essence of the American researcher’s vision aims at the fact that in the multipolar world, consisting of 8-9 civilizations, civilization conflicts can arise that will involve communities belonging to different civilizations. The collapse of the World Trade Centre towers in New York on September 11, 2001, confirmed, in a certain way Huntintington’s alarming forecasts. Although the international terrorism has became since then the main threat to international security, there has been no conflict / civilizational war yet with broad involvement of communities from different states of different civilizations. Al-Qaeda the terrorist organization that has claimed responsibility for attacks on 11.09.2001, is a non-state actor, clandestine, which does not represent the interests of the wide human communities from the states belonging to the Islamic civilization.
Another case that confirmed, to some extent, the forecast of Huntington’s theory was the publication on September 30/2005, as illustrations to an article in the Danish newspaper “Jullands Posten” the 12 cartoons, which represented the Prophet Muhammad. Since the representation of Mohammed is forbidden in Islam (the fact that the prophet was represented in those hilarious caricature pictures no longer counted on the background of the prohibition idolatry to Muslims), many Muslims in Denmark and other countries felt the publication of cartoons as a conscious challenge. Foreign Ministers of 11 Islamic states asked the Danish government to apologize for the publication, and some even closed their embassies in protest because they have not obtained the expected apology. After diplomatic protests followed the boycott on Danish goods.   The Danish authorities, as well as the direction of the newspaper, explained that the drawings were part of the practical realization of freedom of speech. The cartoons accompanied an article on censorship and freedom of speech, which talked about the fact that no painter wanted to draw illustrations from a children’s book about Islam. In the riots that followed, there were attacks on Danish embassies in some Muslim countries (eg in Jakarta, Indonesia, Beirut, Lebanon etc.).

THE CIVILIZATION DIALOGUE IN THE CONTEMPORARY INTERNATIONAL CONTEXT
The concern for peace in the world, for international security, to prevent possible outbreaks of civilization conflicts, determined steps to be taken towards having a civilization dialogue. It must take place both at the governmental level (considering that civilizations are not political organizations, it is about intergovernmental connections among states belonging to different civilizations), and especially the civil societies of the world countries. Some types of civilization dialogue may be mentioned:
• Meetings of world religious leaders (following the pattern of ecumenical movement established within Christianity);
• Science conferences, of the international scientific community, devoted to the theme of the civilization dialogue.
• Various international festivals (music, theater, cinema etc.);
• Media programs, including On-line (Internet) about peoples’ cultures and religions world wide- both programs of some nations / states for others, as well as programs through which the representatives of a culture / civilization discover another culture / civilization; Exchange of experience (following the principle “people to people”) of various professional groups (eg, journalists, researchers etc.) or social (eg, students).
• Programs like “Work and Travel” (within which students from different countries of the world can go to work, for example in the U.S. during holidays);
• Tourism.
All these (and others that I have not mentioned) can be considered as forms of the civilization dialogue. Former Supreme Pontiff, Benedict XVI, like his predecessor John Paul II promoted the idea of the civilization dialogue (Stanila 2006). Although the civilization dialogue activities are carried out in the world, their number and the number of people involved in them can be and should be higher.

A REVIEW OF S.P.HUNTINGTON’S THEORY AFTER TWENTY YEARS AFTER ITS ISSUE
The theory of multipolar world, by Samuel P. Huntington, fully contributed to stimulate more the concern for the civilization dialogue. However, today, 20 years after the publication of the article of the American researcher in the journal “Foreign Affairs” can a review of his theory can be undertaken, some critical approaches respectively:
Not all civilizations have a power center (“core state”), as it exists in the Western civilization, about which Huntington writes: “Historically, the West usually had several core states and now it has two cores, the United States and the Franco-German Europe, the UK being an additional center of power, at random, between the two “(Huntington 1997, 195). In the Slavo – Orthodox civilization: the Russian Federation, in the Sinic: China. For example, in the case of African civilization (sub-Saharian region) such core state (influent) is missing - even the author doubted about that civilization, writing: “The African civilization (possible)” (Huntington 1997, 67), as in cases of Latin-American, Buddhist or Islamic civilizations - Huntington writes about “The absence of a core Islamic state” (Huntington 1997, 261). Given the lack of a core state in a space civilization, it is difficult to talk about a civilization - that matters in the balance of power in world politics.
In line with the vision of American researcher, Greece, Bulgaria and Romania, as states with majority Orthodox populations belong to the Slavic-Orthodox civilization. Still, in 1981 Greece joined the European Communities, and in 2007 Bulgaria and Romania joined the EU, which showed that those states identify themselves more with the Western civilization space (without ceasing, however, to be Orthodox countries ).
Huntington was subjective and selective concerning the composition of a civilization - the number of states it is formed of. While he awarded a civilization-state status for Japan, no other state has ever been considered worthy of such a double situation (Japan being, according to the author, the only state-civilization).
It seems subjective too sharing the Christian world, on terms of the type of confession, into two civilizations - Western (Catholic and Protestant) and Slavic-Orthodox, in the latter case a generic name being used for a group of nations (slav peoples). However, in the case of the Islamic civilization Huntington makes no distinction between the Sunni and the Shia, knowing that between Shiite Iran and Sunni Saudi Arabia and Indonesia are substantial differences, both religious and ethnic.
The division of the states from the Western Hemisphere of the Western civilization (USA and Canada) and Latin American seems to be based too on rather ethnic criteria (not to say racial).
Twenty years after the publication of Samuel P. Huntington’s article, we can consider that the vision was of particular importance in the academic world. I think his theory reflected the mood at the end of the Cold War - when after the crash communist system of ideas in the former socialist countries the peoples of those states resorted to trying to find new landmarks values, religious values, civilization respectively: “In the ‘90s, a global crisis of identity broke out. Everywhere you looked, people were asking “who are we?”, “Who do we belong to?” and “who is not like us? ‘” (Huntington 1997, 180). I believe that in these 20 years, the process of globalization, the world has evolved into a global system, which, however, currently is not based on religiosity, but to ensure the economic and the security concern. We can say that the evolution of the international system, during the last historical period it can be represented as follows:
1815 – 1945: multipolar system with empires as international actors (it was based on the economics and the ensurence of security, by dividing spheres of influence in the world);
1945 – 1991: bipolar system (the Cold War was based on ideological-political criterion);
1991 – present: multipolar system (according to Huntington, it is based on religion / confession).
I believe that in the modern period, in the XXI century, a multipolar international system is reinforced based on economics and the concern for safety. So, now we notice that some of the characteristics from the period 1812-1945 is manifest again except that now they act not as notorious international acting empires, but as nation states strongly developed (G7 would be a list of them, to which he added Russia).
Currently there are examples of integration in common economic and security areas, which includes countries belonging to various religions / confessions. For example, in the Customs Union of the future Eurasian Union includes both Russia and Belarus with Orthodox majority population and Kazakhstan, with main Muslim population in full with demographic growth. Orthodox Greece, Romania and Bulgaria were integrated into the EU and NATO – together with the states Huntington cosidered as lawfully belonging to Western civilization. As a matter of fact, NATO includes so far Turkey, which Huntington has included it in the Islamic civilization, countries of the Western civilization and the three Orthodox countries (Greece, Bulgaria and Romania) that Huntington incuded in the Slavo-Orthodox civilization. Advanced integration processes between the U.S., Canada and Mexico under the North American Free Trade Agreement (North American Free Trade Agreement - NAFTA), signed on December 17, 1992, are another example of economic cooperation that prevails over any differences of religion / civilization. In an increasingly secularized world, the economic factor and the security become prevailing in relation to religious factors (civilization) and the ideological (taking into account that the old socialist world camp four states with the communist state ideology have left: China, North Korea, Cuba and Vietnam). Thanks to its booming economy, communist China is an economic partner, and therefore - and politically important for the U.S., Japan or Russia.
Samuel P. Huntington was aware of the importance of the economic and the security factors: “Will the political and economic alignments always coincide with those based on culture and civilization? Of course not. Balance of power considerations will sometimes lead to cross-civilization alliances (...) “(Huntington 1997, 183). However, Huntington believes: “However, it is possible that these patterns become weaker, less significant and adapting less to serve the goals of the new era” (Huntington 1997, 183). Referring to multicivilization organizations, Huntington wrote: “Internationa Multicivilization Organizations, such as ASEAN, could face an increasing difficulty in maintaining consistency” (Huntington 1997, 183). Huntington showed that ASEAN, established in 1967, includes “a Sinic state, Buddhist one, a Christian one and two Muslim states” (Huntington 1997, 189). In our case, we believe that “cross-civilization alliances”, ie they belong to member organizations from different cultures (religions / confesions) reinforce themselves and represent the key international actors in contemporary international multipolar system, which in fact, is not a system of civilizations, but one of security and economic organizations. Although the civilization factor (religious / confessional) should not be ignored either now or in the future.
An example of the trends in the contemporary world is the Orthodox states of the Balkans: Macedonia, Montenegro and Serbia - although Orthodox countries are clearly oriented towards EU integration and NATO, where they see the the economic intetrets and security assurance fulfilled, without special relations with the Russian Federation – the pillar of Slavic-Orthodox civilization.
Therefore, recognizing the value of Huntington’s theory, which emphasized the cultural diversity of the peoples of the world, united in civilizatios by religion (ie, the confessions of a religion) and stressed the importance of civilization identity, we can say that the trend in the contemporary world to set up a global system consists of unions of states based on the economic principle (common economic interests), but also of security (collective). From this point of view, despite the fact that it was placed in the Slavic-Orthodox civilization, Moldova can become a member of EU and NATO, to the extent that can help strengthen the security on the south-eastern border of the EU and NATO, and to the extent that it is economically interesting (of its internal market and its products) for European Community organization.

THE REPUBLIC OF MOLDOVA FROM THE CIVILIZATION PERSPECTIVE
In light of Huntington’s theory, the Republic of Moldova belongs to the Slavic-Orthodox civilization. Maybe, this was why Huntington referred to Moldova only three places in his book. In one paragraph the author made reference to the situation (conflict) in eastern part of Moldova: “After Moldova became independent, with the fall of the Soviet Union, many thought about an eventual union with Romania. The fear that something like that might happen the secessionist movement from the unified East of the republic was stimulated, which had the tacit support of Moscow and the active Russian 14th Army, which led to the creation of a Transnistrian Republic. However, the Moldavian union feeling with Romania started to decline as a sequence of the economic problems of both countries and the Russian economic pressure. Moldova has joined C.S.I. and trade ties with Russia expanded. In February 1994, the pro-Russian parties had an overwhelming success in the parliamentary elections “[Huntington 1997, 241].
So, the war from March 2 to July 21 1992 in the Transnistrian region of the Republic of Moldova was almost overlooked by the researcher, compared to that in Bosnia and Herzegovina, probably because he had seen it as an intracivilization one. Huntington explicitly wrote: “At the same time, the former Soviet Union, the Orthodox Belarus, Moldova and Ukraine revolve around Russia (...)” (Huntington 1997, 182). In another place, the American researcher wrote: “The successor of the Tzarist and Communist empires is a civilization bloc, similar in many respects to that of Western Europe. In the nucleus, Russia, the equivalent of France and Germany, is closely linked to an inner circle that includes two republics, mostly Orthodox – Belarus and Moldova – Kazakhstan, whose population is 40% Muslim, and Armenia, a historic ally of Russia “(Huntington, 1997, 239-240).
However, Moldova is part Huntingtonian concept of “torn state”. “Torn countries can be identified by two phenomena. Their leaders refer to them as a “bridge” between two cultures and the observers describe them as Janus “(Huntington 1997, 201). Although the author relies on the examples of Turkey, Mexico, Australia, Ukraine etc., the Republic of Moldova, which Huntington clearly saw as part of a Slavic-Orthodox civilization, fits quite well the described concept in question. The literature in the field of International Relations of writes in connection with the Republic of Moldova about a civilization dilemma West – East (or West – Russia).
We believe, however, that some details of the hot phase of the conflict reveal something of great significance: the membership of the Republic of Moldova to the Western civilization space. It is known that the war in Bosnia and Herzegovina, as that in Chechnya, were to some extent civilization conflicts too, taking into account that there came Muslim fighters from other countries (some of them became leaders of rebel commandos – eg Hatab, a native of Jordan, who fought in Chechnya). The same happened in Bosnia. An intercivilization conflict involves fighters from several states, united by the same religion, which fight against the believers of another religion in a territorial conflict.
In the 1992 war, in the Transnistrian region of Moldova, as it is known that Cossack groups and mercenaries from Russia and Ukraine took part. The fact that this was possible, demonstrate that Moldova does not belong to the same civilization space as Russia (despite the common religion – Orthodox Christian). In the context of Huntington’s theory – without diminishing the value of his vision – we can say that the example of Moldova – the Russian – Moldovan since 1992 – is the exception that confirms the validity of that theory, however. The fact that the conflict led to participation of Cossacks and Russian mercenaries - alongside the regular army (the 14th) Russian - clearly shows that Moldova is currently confronted with a geopolitical dilemma: West- East. In the light of this fact, we can say that Moldova rightfully belongs to the Western civilization. The arguments in this respect are, of course, many more than that.
This is why the war in Eastern Moldova an intracivilization not one, but is part of the concept of “fault line wars” (Huntington 1997, 337), that is, it was a rupture war zone that separated the Western civilization and the Slavo-Orthodox. Huntington believes that “the frequency, the intensity and violence of fault line wars are far greater due to beliefs in different gods” (Huntington 1997, 378). The paradox of conflict in the Transnistrian region of Moldova is that the majority of the population of the two conflicting parties - the Republic of Moldova and the Russian Federation – do not only belong to the same religious confession (Orthodox Christian), but even to the same Church – Russian Orthodox. However, the Russian-Moldavian conflict on the Nistru is an exception, although, it is part of the concept of “fault line wars”, so the dilemma East – West, for the Republic of Moldova, is a false one. The Moldavian state has no other option than the Western one, the massive participation of Russian Cossacks in the 1992 war clearly demonstrates that both political factors that have stimulated and supported paramilitary movements in Eastern Moldova and a part of the Russian society from where those paramilitaries were recruited considered the Moldavian people an enemy – belonging to another civilization, namely the Western one.
I think the value system of the Western civilization resulted in the four pillars – “embodied by NATO defense and security; shared confidence in the rule of law and parliamentary democracy, liberal capitalism and free trade”, “common European cultural heritage, emerging from Greece and Rome through Renaissance “(Huntington 1997, 457) – is an ideal which the Republic of Moldova assumed, although still it faces issues related to the rule of law (both the political leadership and in terms of functioning of the system of justice), corruption etc. But to the extent that the Western values will be made aware by the political parties and the Moldavian society, the Republic of Moldova will strengthen its status politically, economically and in ensuring security. The civilization space that can be the only beneficial framework for achieving these goals is the Western one. At the same time, the people of the Republic of Moldova must preserve its Orthodox Christian values shared by the majority of the citizens of the country.

References
1. Kunczik, Michael, Zipfel, Astrid (1998) Introducere în stiinta publicisticiisi a comunicării, Cluj: Editura Presa universitară Clujeană.
2. Huntington, Samuel P. (1993) “The Clash of Civilazations?” in Foreign Affairs: Volume 72, No.3/1993: 2249.
3. Huntington, Samuel P. (1997) Ciocnirea civilizatiilor si refacerea ordinii mondiale. Bucuretti: Antet.
4. Stanila, Claudia (2006) “Papa invocă necesitatea vitală a dialogului dintre crestini si musulmani”, pe Creștin Ortodox.ro. http://www.crestinortodox.ro/stiri/ziua/papa-invoca-necesitatea-vitala-dialogului-dintre-crestini-musulmani-78980.html (6 martie 2013).

„THE CIVILISATION DIALOGUE IN THE GLOBALIZATION PROCESS: S.P. HUNTINGTON THEORY AFTER 20 YEARS”, by Aurelian LAVRIC, in „International Journal of COMMUNICATION RESEARCH”, Iași, Vol. 3, Issue 2 / 2013, p. 179 - 185:

miercuri, 26 iunie 2013

De ce găgăuzii nu pot fi separatiști: câteva confuzii periculoase

Articol scris pentru Moldova.org: 

Ieri seara o televiziune de știri a difuzat informația conform căreia un grup de cetăţeni din autonomia găgăuză a adunat 5000 de semnături necesare pentru iniţierea unui referendum privind „desprinderea de Moldova”. Pe parcursul zilei de azi, în unele buletine de știri, reprezentanți ai grupului de inițiativă au explicat că ei acordă un an autorităților moldovenești pentru ca să îndeplinească prevederile Legii cu privire la statutul UTA Gagauz Yeri, adoptată la 23 decembrie 1994 de Parlamentul RM. În sfârșit, dar nu în ultimul rând, cei 5000 de semnatari se pronunță pentru integrarea RM în Uniunea Vamală.
Dincolo de speculațiile conform cărora acțiunea a fost pusă la cale de forțe politice din țară care pledează pentru integrarea RM în Uniunea Vamală sau de forțe din exterior (din Uniunea Vamală), cred că mass-media ar trebui să încerce să dea un răspuns cât se poate de fondat la întrebarea: de ce un grup din autonomia găgăuză a putut lua în considerare posibilitatea deposedării teritoriului moldovenesc de o zonă din Bugeac (sudul RM), unde conviețuiește minoritatea găgăuză?  
Câteva elemente trebuie punctate. Cei care au vizitat autonomia găgăuză au observat că la intrarea în Comrat, la marginea şoselei, este scris pe un panou: „Comrat – capitala Găgăuziei (Gagauz Yeri)”. Ne putem întreba despre ce fel de capitală poate fi vorba în cazul centrului unei unităţi teritoriale a Republicii Moldova, când conform art. 14 din Constituţia RM singura capitală este Chișinăul?
Unii (dacă nu majoritatea) dintre deputații agrarieni care au votat Legea din 1994 privind instituirea Unității Teritorial Administrative, nu au știut ce înseamnă „Gagauz Yeri”. „Gagauz Yeri” înseamnă „Pământ găgăuzesc”. Doresc să menţionez pentru cei care nu cunosc, că denumirea ţării noastre, încă în primele cronici moldoveneşti, scrise în limba slavă veche, era: „Moldavskaia zemlea” („PĂMÂNT MOLDOVENESC”). În mod normal, teritoriul pe care se află UTA respectivă este PĂMÂNT MOLDOVENESC. Cu toate acestea, în mass-media de la Comrat adesea se vorbește despre „situația din Moldova” și despre „cea din Găgăuzia” (de exemplu, „practica [privind reflectarea campaniei electorale] din Moldova şi din Găgăuzia”), ca şi cum teritoriul de acolo ar fi altceva, nu ar fi tot „din Moldova”. 
Consider că s-a ajuns la aceasta din cauza legii votate în 1994 de agrarieni. Dar și pentru faptul că după 2001, când majoritatea în Parlament a revenit comuniștilor, ei au introdus (în 2003) în Constituţa Republicii Moldova noţiunea de „Găgăuzia” (Art. 110, 111), sinonimă, după cum vedem, cu cea de „Gagauz Yeri”. Este paradoxal, de altfel, că teritoriul ţării noastre, pe care nu îl controlează autorităţile de la Chişinău, se numeşte „republică MOLDOVENEASCĂ nistreană”, în timp ce zona autonomă din sud, aflată sub jurisdicția Chișinăului, se numeşte „pământ găgăuzesc”. 
Republica Moldova este o țară a mai multor paradoxuri. Printre ele îl avem și pe cel din art. 111, alineatul 4, al Constituției RM, în care comuniștii au introdus (la 25.07.2003) următorul amendament: „Pămîntul, subsolul, apele, regnul vegetal și cel animal, alte resurse naturale aflate pe teritoriul unității autonome Găgăuzia sunt proprietate a poporului Republicii Moldova (...)”. E clar că pământul nu se poate afla pe teritoriul unității autonome, ci unitatea autonomă respectivă se află pe teritoriul/pământul Republicii Moldova și acel pământ este proprietate a poporului Republicii Moldova.
Din cauza confuziilor introduse în uz de agrarieni și de comuniști avem acum o situație în care cetățenii de etnie găgăuză ai Republicii Moldova, dintr-o unitate teritorială autonomă, cred că au un teritoriu și au o capitală. De aceea acum autorităților moldovenești le-ar fi mai greu să le explice unor grupuri radicale din autonomia găgăuză că legea agrariană și amendamentul constituțional comunist s-au dotorat fie incompetenței, fie trădării, că desprinderea teritoriului UTA „Gagauz Yeri”/„Gagauzia” din trupul țării este inadmisibilă; că, de fapt, Republica Moldova este, în integritatea sa, PĂMÂNT MOLDOVENESC, unde conviețuiesc mai multe monorități etnice, dar care nu pot avea nici un fel de drept la secesiune sau separare. Pe pământul moldovenesc nu poate fi pământ bulgar, ucrainean, rus ș.a..
Acum câțiva ani autoritățile americane au hotărât să se implice în soluționarea problemei turcilor meskhetini din Federația Rusă. Ei sunt originari din Georgia, în perioada Războiului al II Mondial au fost deportați în Asia Mijlocie. În timpul perestroikăi gorbacioviste au vrut să revină în Georgia, dar autoritățile de la Tbilisi s-au opus. După ce au stat mai mulți ani în ținutul Krasnodar, unde populația locală era nemulțumită de prezența lor, autoritățile americale le-au oferit dreptul de a se stabili în SUA. Dacă turcii meskhetini, aflați în SUA, vor dori – acum sau peste 200 de ani – să proclame republica lor pe teritoriul SUA și să se desprindă, nimeni nu îi va numi în SUA „separatiști”, așa cum mass-media moldovenească îi numește copios pe unii dintre găgăuzii din Republica Moldova, strămoșii cărora au venit în sudul Basarabiei pentru a se salva de vitregiile războiului din patria lor istorică – Bulgaria. Pot fi numiți separatiști reprezentanții unui grup etnic care se află pe teritoriul său istoric, pe care s-au format ca etnie, și care vor să se desprindă dintr-un stat pentru a și-l forma pe al său.
Găgăuzii pot să convețuiască într-o unitate administrativă autonomiă pe teritoriul Republicii Moldova, dacă aceasta le face viața mai confortabilă. Dar câteva chestiuni trebuie clarificate: denumirea acestei unități administrative autonome ar trebui să fie pur și simplu: „Autonomia găgăuză de pe teritoriul Republicii Moldova”. Nici un fel de „pământ găgăuzesc” și nici un fel de capitală. Legea din 1994 și Constituția trebuie amendate, aduse în conformitate cu o viziune asupra statului Republica Moldova (pe care, din păcate, autoritățile moldovenești nu o au și pentru obținerea căreia nu apelează la comunitatea științifică). Aceste explicări, din partea autorităților moldovenești, ar fi importante pentru felul în care se formează și se va forma conştiinţa tinerei generaţii a cetățenilor moldoveni de etnie găgăuză, pentru consolidarea și păstrarea acestui pamânt care, vorba dramaturgului Barbu Delavrancea – pusă în seama lui Ştefan cel Mare și Sfânt – „nu este al nostru, ci al urmaşilor urmaşilor noştri”. Dar autoritățile moldovenești nu au asemenea preocupări, o asemenea înțelegere, de aceea grupuri radicale – în autonomia găgăuză – fac ce vor și ceea pentru ce nu au nici un drept. Cu autorități incompetente și lipsite de viziune lucruri triste se pot întâmpla în Țara Moldovei (pe Pământul Moldovenesc)…  
  

De ce autoritățile moldovenești sunt umilite sau despre o declarație a lui Rogozin fără răspuns

Articol scris pentru Moldova.org: 

Ieri pe o rețea de socializare a fost difuzat un fragment dintr-o emisiune a unui post rusesc de televiziune, cu participarea „reprezentantului special” al Federației Ruse pentru zona nistreană a Republicii Moldova, Dmitrii Rogozin. Demnitarul rus a spus: „Când am lucrat patru ani ca ambasador al Rusiei pe lângă NATO în al doilea an al activității mele moldovenii au încetat să mai meargă la 9 mai, au încetat să mai meargă la mormântul decedaților – participanților la rezistența antifascistă din Bruxelles. În cimitir există un asemenea mormânt. (…) Eu m-am indignat, l-am sunat pe ambasadorul moldovean și l-am întrebat: moldovenii nu și-au pierdut viețile în acel război?, de ce vă comportați ca niște porci?, unde e memoria voastră, a taților voștri? De ce nu o comemorați?”. O jurnalistă m-a întrebat cum ar trebui sa reacționeze un stat normal la asemenea declaraţii ale străinilor?”
Un stat normal este unul cu o conducere cu demnitate. Ceea ce autoritățile Republicii Moldova au demonstrat cu prisosință în ultimii ani este tocmai faptul că ele nu au demnitate, respectiv statul moldovenesc de departe nu este unul normal. Pe 20 iunie, într-o ediție a emisiunii „În oglindă” („Euro TV”), fostul premier moldovean V. Filat a răspuns acuzațiilor cu privire la scoaterea însemnelor de stat (a stemei și drapelului RM) din biroul în care l-a primit în Chișinău pe șeful administrației de la Tiraspol, Evghenii Șevciuk. El a spus: „Nu eu mă ocup de organizarea sălilor în care ne vedem. Este o regulă dacă doriți nescrisă: atunci când au loc întâlnirile între reprezentanții de la Chișinău și Tiraspol, aceste întâlniri au loc fără însemne, pentru că în caz contrat ar veni la Chișinău cu drapele din Tiraspol. Este ciudat că fostul Prim-ministru nu era consultat cu privire la scoaterea însemnelor de stat în sala în care avea întâlniri. În al doilea rând, dacă V. Filat știa totuși de „regula nescrisă”, de ce nu s-a întâlnit cu E. Șevciuk într-o încăpere dintr-o altă clădire – de exemplu într-un restaurant – ca să nu fie scoase însemnele de stat, ceea ce poate fi interpretat ca o umilire a fostului demnitar moldovean, deși el, după cum se vede, nici nu și-a dat până acum încă seama.
De altfel, această umilire de sine a autorităților moldovenești s-a văzut și în Declarația Parlamentului Republicii Moldova în problema conflictului privind zona nistreană a Republicii Moldova, adoptată vineri, 21 iunie. În loc să ceară respectarea Acordului ruso-moldovenesc din 21 iulie 1992, atât de către Federația Rusă, cât și de către administrația de la Tiraspol, „declarația” Parlamentului nici nu face referire la acel document, în condițiile în care problema privind „frontiera RMN” nu este altceva decât nerespectarea acelui Acord. Consider că administrația zonei nistrene nu va dori să se integreze într-un stat cu autorități care se confruntă cu un deficit de demnitate.      
În concluzie, răspunzând la întrebarea care mi-a fost pusă de jurnalistă, aș spune că autoritățile Republicii Moldova ar trebui să reacționeze prin faptul că trebuie să dea dovadă de demnitate, prin a nu se mai umili ele însele. Și atunci vor fi respectate și de ceilalți. Căci un demnitar al Federației Ruse, ca Rogozin, va umili autorități (inclusiv pe cele moldovenești) care se umilesc ele însele. Pentru ca să nu fii umilit trebuie să fii demn, să ai atitudini de demnitate. De fapt, supraviețuirea unui stat mic și sărac este cu greu posibilă fără ca în fruntea sa să se afle autorități demne. E drept că într-un stat în care există autorități demne, poporul nu va fi sărac. Pentru că demnitatea este incompatibilă cu corupția și cu lipsa de responsabilitate și rușine pentru nivelul de trai scăzut al poporului pe care autoritățile îl guvernează.
Grigore Vieru spunea odată: „Cât caracter, atâta țară”. Atâta timp cât la conducerea Republicii Moldova vom avea persoane lipsite de demnitate, este posibil să fim nevoiți să mai facem față unor acte de umilință – atât la adresa autorităților, cât și la adresa poporului țării.  

luni, 17 iunie 2013

Despre criza legată de conflictul privind zona nistreană: trebuie apelat la ONU

            În legătură cu situația din zona de securitate, după umila mea părere, ar trebui luate măsuri mai hotărâte. Ar trebui solicitată urgent poziția Rusiei. Dacă administrația de la Tiraspol nesocotește Acordul din 1992, semnat de Rusia, atunci ambasadorul RM la ONU trebuie să ceară implicarea rapidă a organizației în cauză, respectiv înlocuirea pacificatorilor Rusiei cu căștile albastre ale ONU - dacă Rusia nu mai respectă angajamentele luate în 1992 sau dacă este umilită de administrația condusă de Șevciuk.

duminică, 16 iunie 2013

Republica Moldova se află din nou în stare de război?

            Articol scris pentru Moldova.org: 


Evenimentul cel mai important al săptămânii care se încheie l-a constituit semnarea, luni – 10 iunie, de către șeful administrației de la Tiraspol, Evghenii Șevciuk, a decretului privind promulgarea legii „Despre frontiera de stat”. Marți mass-media chișinăuene au adus vestea în spațiul mediatic moldovenesc, acordând o atenție deosebită faptului că teritoriul inclus în granițele „RM” cuprinde orașul Bender, împreună cu satul Varnița. În a doua parte a săptămânii, în urma prezentării – inclusiv de mine – a hărții oficiale a „RMN”, unele instituții mass-media, în special „Publika TV”, au prezentat o imagine mai clară a proporțiilor pericolului creat de legea „Despre frontieră”: în baza hărții respective, toate cele șase sate de pe malul stâng, aflate sub jurisdicția RM – Coșnița, Pârâta, Doroțcaia, Pohrebea, Molovata Nouă și Cocieri – sunt văzute la Tiraspol ca făcând parte din „RMN”, la fel ca și două sate de pe malul drept al Nistrului, aflate și ele deocamdată sub jurisdicția RM – Varnița și Copanca.

Din situația creată acum pot fi (și trebuie să fie!) trase anumite concluzii. Cele mai importante par să fie acestea:

1. Republica Moldova a ajuns în prezenta situație, care poate să conducă la reluarea ostilităților militare, datorită incompetenței responsabililor de zona de conflict, desemnați de puterea de la Chișinău;

2. Se poate constata existența unei distanțe insurmontabile între puterea de la Chișinău – incompetentă în gestionarea conflictului privind zona nistreană – și mediul academic din Republica Moldova.

De fapt, aceste două concluzii sunt două fețe ale aceleiași medalii: o putere care nu se bazează în actul guvernării pe elaborări științifice, efectuate de reprezentanții mediului academic, inevitabil va eșua în activitatea sa, scoțându-și mai devreme sau mai târziu la iveală incompetența. Deci o putere incompetentă nu va apela la elaborările științifice ale mediului academic; pe de altă parte, o putere este incompetentă pentru că nu apelează la elaborările mediului universitar.

Încă la 21.11.2011 site-ul Ava.md mi-a publicat articolul „Inadvertenţele din hărţile administraţiilor de la Tiraspol şi Chişinău – potenţial de escaladare a conflictului din zona nistreană a Republicii Moldova” (articol pe care l-am postat pe 10.02.12 și pe blogul meu). În acel articol menționam: „Deoarece aceste aspecte, cu privire la neconcordanţele din hărţile editate la Chişinău şi Tiraspol, nu sunt examinate nici în cadrul şedinţelor Comisiei Unificate de Control, nici în cadrul negocierilor în formatul informal 5+2, aceste inadvertenţe reprezintă un potenţial de escaladare a conflictului din zona nistreană a RM”. Ulterior am revenit asupra temei și am elaborat un articol mai amplu, în care am inclus mai multe detalii cu privire la această potențială sursă a dezghețării conflictului. Articolul intitulat „Discrepanțele din hărțile de la Tiraspol și Chișinău – potențial de escaladare a conflictului nistrean” a fost publicat în Nr. 3(53)/2012 al revistei științifice a Universității de Stat din Moldova „Studia Universitatis” (p. 224-232).

Reacția lipsită de orice încredere în sine a ministrului Reintegrării E. Carpov și a Departamentului pentru Reintegrare, din 11 iunie, a arătat că responsabilii moldoveni au fost depășiți de situație și, după cum au lăsat să se creeze impresia, nu erau la curent cu problema „frontierei” revendicate de administrația de la Tiraspol – cu mult înainte de ziua de luni, în care E. Șevciuk a promulgat legea cu pricina. Mediul universitar poate fi util conducerii politice a țării cu identificarea pericolelor la adresa securității țării, cu propuneri privind eliminarea acestora, dar cadrele didactice de la catedrele de Relații Internaționale nu pot decât să-și publice rezultatele cercetărilor în revistele științifie de specialitate, nu pot să meargă la Casa Guvernului și să înceapă să strige sub ferestre că au ceva de propus, că pot ajuta la buna funcționare a guvernării. Statele care contează pe arena mondială – întâi de toate SUA – sunt cunoscute pentru interacțiunea excelentă între oamenii politici și profesorii universitari. Cercetători științifici ca Zbigniew Brzezinski nu numai că sunt consultați cu regularitate, dar sunt și consilieri pe probleme de securitate și politică externă ( de exemplu, la Casa Albă). În statele capturate, falimentare, puterea politică nu manifestă interes față de cercetătorii de la universități, așa încât statele respective în mod inevitabil se prăbușesc sub presiunea insuportabilă a incompetenței, respectiv a lipsei de previziune a guvernării.

Problema „frontierei RMN” este legată de respectarea „Acordului cu privire la principiile aplanării pașnice a conflictului armat în regiunea nistreană a Republicii Moldova”, semnat la 21.07.1992 de președinții Elțin și Snegur. Într-un articol de anul trecut menționam: „Acordul ruso-moldovenesc din 1992 oferă părții moldovenești posibilități pentru rezolvarea – în virtutea unui plan de acțiuni al pașilor mici – a unui șir de probleme. Acestea au fost cauzate de nerespactarea de către Federația Rusă, respectiv de către administrația zonei nistrene, a Acordului cu pricina. Este vorba de nerespectarea prevederii din art. 5: «Părțile beligerante consideră inadmisibilă aplicarea oricăror sancțiuni și blocade. În acest context vor fi înlăturate imediat orice obstacole în calea circulației mărfurilor, serviciilor și oamenilor (…)» – prin aducerea la îndeplinite a acestui articol vor fi înlăturate posturile nistrene de la linia de demarcare între RM liberă și zona nistreană. De asemenea, trebuie cerută respectarea art. 3: «Orașul Bender, ca loc al aflării Comisiei [Unificate] de Control și în virtutea complexității deosebite a situației, se anunță raion cu un regim majorat [sporit] al securității, care se asigură de către contingentele militare ale părților participante la îndeplinirea Acordului prezent». În art. 1, alineatul 2 se prevede că «Odată cu întreruperea focului părțile beligerante încep retragerea forțelor lor armate și a altor formațiuni, a tehnici și a armamentului militar și termină acest proces în decurs de o săptămână. Scopul unei asemenea despărțiri este crearea zonei de securitate dintre părțile participante în conflict». Întrucât zona de securitate a fost creată, iar orașul Bender este «un raion cu regim sporit de securitate» în cadrul zonei de securitate, rezultă că din orașul Bender trebuie să fie retrase atât forțele armate ale Federației Ruse, cât și cele ale zonei nistrene – prevedere care nu a fost respectată de Rusia – în termenul stabilit de o săptămână, în timp ce RM și-a îndeplinit angajamentul. Rusia ar putea să-și retragă forțele armate din Bender (pe malul stâng al Nistrului) inclusiv ca un prim pas al îndeplinirii de către ea a angajamentelor luate la summitul de la Istanbul din 1999, privind retragerea armatei sale de pe teritoriul RM. Și problema retragerii armatei Rusiei poate fi rezolvată printr-un plan de acțiuni al pașilor mici”.

După cum se vede, autoritățile moldovenești au trebuit să ceară, din 1992 până în prezent, respectarea de către Federația Rusă – prin impunerea administrației zonei nistrene – a Acordului ruso-moldovenesc din 21.07.1992: atât în privința eliminării obstacolelor – posturilor nistrene („frontiera” întrece orice limită a impertinenței), cât și a demilitarizării Benderului. Cum cabinetele de miniștri care s-au perindat în Casa Guvernului, din 1992 până în prezent, nu au arătat niciodată comunității internaționale că Acordul din 1992 nu este respectat de Rusia și de administrația zonei nistrene, respectiv nu au cerut respectarea acestuia, s-a ajuns în prezent la nesocotirea totală a documentului respectiv de către Tiraspol, fără îndoială – cu îngăduința Moscovei.

În „Declarația” Guvernului, din 11 iunie, cu privire la decretul lui Șevciuk, se menționează: „Chişinăul cheamă partenerii internaţionali implicaţi în procesul de negocieri în format 5+2 să facă uz de prerogativele pe care le oferă statutul lor şi să-şi exprime poziţia oficială pe marginea deciziei structurilor de la Tiraspol, din perspectiva promovării de mai departe a procesului de reglementare a conflictului transnistrean”. Totuși, guvernarea de la Chișinău ar fi trebuit să adreseze întâi de toate o notă de protest Ambasadei Federației Ruse la Chișinău cu privire la violarea Acordului privind „aplanarea pașnică a conflictului armat în regiunea nistreană a Republicii Moldova”, respectiv să afle dacă Federația Rusă a ieșit din Acord. Căci în conformitate cu Art. 8 al documentului, „Acțiunea Acordului prezent se întrerupe prin consimțământul părților sau în cazul ieșirii unei părți, ceea ce duce la întreruperea activității Comisiei de control și a contingentelor subordonate ei”. Dacă Rusia și regimul de la Tiraspol stabilesc o frontieră pe teritoriul Republicii Moldova, asta nu înseamnă decât că toate aranjamentele de pace au fost abrogate de Rusia și, în consecință, Republica Moldova se află din nou în stare de război sau capitulează și renunță la teritoriul revendicat de administrația de la Tiraspol, sprijinită de armata rusă.     

sâmbătă, 15 iunie 2013

De ce Republica Moldova nu sprijină conaționalii de peste hotare

            Peste două luni și ceva poporul Republicii Moldova va marca a 22-a aniversare a proclamării Independenței (de la 27 august 1991). Pentru orice stat o asemenea aniversare este un prilej de a confirma o dată în plus un crez: am pornit pe o cale dreaptă, care aduce beneficii tuturor cetățenilor; am creat un stat care este al tuturor și cu care ne mândrim; succesul țării noastre este succesul și bucuria fiecăruia. Cu regret, nu este cazul Republicii Moldova. Timp de 22 de ani nu am avut și nu avem o conducere care să conștientizeze sensul și rolul statului moldovenesc, atât în plan intern, cât și în plan extern (chiar dacă în fruntea țării se află acum diplomați). Într-un stat lipsit de sens, nimic nu poate fi edificat, iar oamenii de valoare – cea mai mare bogăție a oricărei țări – vor pleca peste hotare, acolo unde vor putea contribui la punerea în practică a unui sens, acolo unde vor fi prețuiți, fără nici un regret din partea conducerii propriei țări.

De ce s-a ajuns la această stare de degradare intelectuală și spirituală a Republicii Moldova? Pentru că la conducerea țării pot fi identificate persoane care nu înțeleg că sensul vieții omului și sensul activității conducătorilor unui stat rezidă în slujire și virtute. Pentru ei sensul este în sporirea zerourilor în conturile personale bancare, prin delapidări („a delapida = a sustrage, a fura, bani sau alte bunuri din avutul statului”), prin neplata impozitelor sau a taxelor vamale de către firmele lor, ș.a.. Pentru aceasta, șmecherii capturează un stat, subordonându-și-l prin plasarea în funcții de conducere a finilor, nepoților, rudelor, prietenilor de viață și de partid etc., prin „politizarea” instituțiilor statului ajungându-se la un nivel extrem de redus al randamentului și eficienței instituțiilor, din cauza lipsei profesionalismului și a responsabilității față de popor („răspunderea” este față de cei care i-au numit în funcțiile instituțiilor capturate ale statului, uneori prin simulacre de „concursuri publice”). Astfel se ajunge la starea de paralizie a sistemului de stat, iar o țară cu un asemenea sistem este vulnerabilă și are de pierdut oameni, teritorii ș.a.. Nu este de mirare că administrația de la Tiraspol a reiterat intenția de preluare sub jurisdicția sa a localităților Copanca, Varnița, Cocieri, Molovata Nouă, Coșnița, Pârâta, Doroțcaia și Pohrebea. Un stat falimentar inevitabil se dezintegrează, fie cu contribuția unor forțe de peste graniță, fie sub presiuni din interior (sau ambele).

Aniversarea care se apropie este totuși un prilej de a evoca exemplul statelor adevărate. Misiunea unui stat, respectiv a instituțiilor sale, respectiv a persoanelor de la conducerea instituțiilor respective, este slujirea unui popor (nu îmbogățirea personală a celor aflați în funcții). Săptămâna trecută am participat la un eveniment cultural al comunității maghiare din Cluj. „Statul maghiar are grijă de fiecare etnic maghiar din afara granițelor țării”, mi-a spus Szabó Csaba, fondatorul Clubului Media „Corbul Alb”. Guvernul ungar are un program prin care susține conaționalii săi și îi ajută să-și păstreze identitatea etnică – respectiv să fie demni de faptul că sunt maghiari. În fiecare an grupuri de tineri și tinere de peste hotare (inclusiv din SUA) sunt invitați în Ungaria, unde pot să studieze (să-și perfecționeze) limba maternă, să cunoască cultura propriei etnii (cu care să se mândrească), și nu în ultimul rând să stabilească legături de afaceri. Premierul Ungariei Viktor Orban îi primește personal în biroul său și apreciază cât de bine vorbesc limba maternă. Acei maghiari, atunci când se întorc acasă, peste hotarele Ungariei, sunt mândri de faptul că sunt maghiari. Ungaria ajută, prin finanțare, grădinițe, școli, universități, de asemenea, afacerile conaționalilor lor din alte țări. Acest lucru este posibil pentru că elita politică ungară, indiferent cărui partid aparțin guvernanții, înțelege care este misiunea statului maghiar. Președintele ungar, ca un părinte al națiunii, este cel care semnează cererile de (re)dobândire a cetățeniei ungare de către etnicii maghiari de peste hotare.

Republica Moldova nu întreține legături cu conaționalii de peste hotare. Guvernul a creat o Agenție pentru relații cu diaspora – cu cetățenii moldoveni care au plecat la muncă peste hotare și care pot participa la alegeri (de la care pot obține voturi). Nu există programe de sprijin pentru conaționalii noștri din Ucraina, Rusia ș.a. state postsovietice. Întrucât  statului moldovean nu îi pasă de conaționalii săi de peste hotare, acei moldovenii nu se mândresc cu Republica Moldova, mulți dintre ei își ascund, renunță la identitatea moldovenească; ei nici nu se gândesc să solicite cetățenia moldovenească – un indiciu al faptului că nu vor să aibă nimic în comun cu cel mai sărac stat din Europa și cu țara-mamă care i-a abandonat definitiv.

Ieri am primit de la Adâncata, nordul Bucovinei (Nord-Vestul teritoriului istoric al Principatului Moldovei, actualmente – regiunea Cernăuți din Ucraina) vestea despre vandalizarea bustului lui Mihai Eminescu (care urma să fie  dezvelit sâmbătă, 15.06.2013, la ora 12:00). Autoritățile moldovenești nu au avut nici o reacție (România a reacționat prompt). Desigur, de la autorități care nu au fost capabile să asigure un nivel de trai decent cetățenilor săi – celor din interiorul actualelor frontiere, deoarece au fost preocupate de propria îmbogățire (și s-au îmbogățit: un demnitar recent demis a finanțat aducerea focului haric de Paști, cu un avion!), nu te poți aștepta să își asume slujirea tuturor conaționalilor, inclusiv – sau mai ales! – a celor de peste hotare.

Iar veștile proaste pentru guvernanții moldoveni nu încetează să sosească. De câțiva ani se relatează în mass-media despre localități ale volohilor din Carpații păduroși ai regiunii Transcarpatice din Ucraina, care foarte posibil mai vorbesc limba pe care au vorbit-o Dragoș și Bogdan – voievozii întemeietori ai Moldovei în secolul XIV. Nici un interes din partea actualelor autorități moldovenești, tot așa cum nu au treabă cu conaționalii din satele moldovenești din regiunea Kirovograd din Ucraina sau cu cei din satul Moldavscoe, raionul Krîmsc, ținutul Kraspodar, Rusia. Să te aștepți de la președintele Nicolae Timofti să fie un părinte al națiunii, să se intereseze nu numai de conaționalii aflați de multă vreme peste hotare, dar și de cei care acum părăsesc țara (să stea de vorbă cu ei, să le afle păsul, să încerce să-i ajute fie și cu un cuvânt) e ca și cum ți-ai imagina un film science fiction. Într-o țară lipsită de sens (deoarece pentru cei de la guvernare singurul sens este propria îmbogățire), omul nu are nici o valoare, de aceea conducerea unei asemenea țări nu va avea nici un regret cu privire la exodul concetățenilor săi sau cu privire la faptul că la Adâncata a fost vandalizat un bust al lui Eminescu.

Printre prioritățile Guvernului Filat nu figurează sprijinirea conaționalilor de peste hotare. Dacă până acum Executivul a arătat că i-a abandonat – prin nepăsare – pe cetățenii din țară, de ce ne-am fi așteptat ca guvernanții să se îngrijească de conaționalii de peste hotare? Mulți dintre moldovenii de peste hotare, ca și dintre cătățenii din Republicia Moldova, nu se mândresc cu statul moldovenesc pentru că acesta este unul falimentar, de care tot mai puțini își leagă prezentul și viitorul. Apropiata aniversare a 22-a a Independenței Republicii Moldova este încă un prilej de a constata gravele probleme cu care se confruntă statul (instituțiile care formează sistemul de stat). Este un prilej de a conștientiza faptul că un stat fără sens (un sens legat de toți cei care se identifică moldoveni, din țară și de peste hotare), un stat singurul sens al căruia nu este decât îmbogățirea celor de la guvernare – nu poate decât să degradeze continuu…   

P.S.  Guvernul Ungariei are un periodic electronic oficial, Registrul National, care este trimis fiecărui maghiar din lume, ca sa aibă de citit ceva în maghiara (să nu uite limba), să sim...tă, că nu este singur în lume, și să afle informații de bază (știri) despre Națiunea Maghiară. În registrul din luna aceasta sunt știri și în engleză, din care îți poți face o imagine, cam cum se gandeste la ungurii săi premierul Viktor Orban. Din știri se poate vedea și lobby-ul maghiar american, ce putere are. De ce autoritățile Republicii Moldova sunt atât de înapoiate și... mancurte? Vor trebui să dea răspuns într-o zi. 

Articol scris pentru Moldova.org.

Postări populare